Parma a cucerit doar în punct cu Perugia, pe teren propriu, scor final 1-1, meci în care Dennis Man a evoluat timp de un sfert de oră. „Ducalii” nu își revin nici după sosirea experimentatului Giuseppe Iachini pe banca tehnică, iar emoțiile retrogradării se apropie tot mai mult.
Valentin Mihăilă nu s-a aflat în lot nici pentru acest meci, din cauza unei accidentări care persistă.
Introdus pe teren în disperare de cauză în minutul 76, Dennis Man nu a adus nimic bun în joc pentru formația sa, iar la final presa italiană l-a pus la zid: „Câteva minute disponibile. De la intrarea lui și până la final, Parma, pe partea stângă, nu a creat pericol. Invizibil”, a titrat SportParma.com.
Pentru gazde, Roberto Inglese a fost unicul marcator, în timp ce Filippo Sgarbi a adus egalarea în startul celei de-a doua reprize. În prelungiri, tenisunea a căpătat proporții, iar tehnicianul Parmei a fost eliminat pentru proteste.
După 17 runde, „i crociati” au acumulat doar 20 de puncte și sunt pe 15 în Serie B. Pentru Dennis Man, mercato-ul din această iarnă ar putea aduce plecarea sa de la formația din Emilia-Romagna.
Galatasaray este tot mai interesată de transferul extremei drepte, iar Fatih Terim și conducerea clubului turc au făcut deja un prim pas. În urmă cu două zile, antrenorul împreună cu președintele Burak Elmas au avut o ședință la capătul căreia s-au fixat principalele posibile achiziții, iar Dennis Man este în capul listei, din informațiile prezentate de presa turcă.
„Fatih Terim a făcut lista cu numerele care îi lipsesc din lot. A fost ales Dennis Man pentru postul de extremă dreapta și mijlocaș în spatele atacantului. Galben-roșii vor mai încerca să-i aducă pe Gedson Fernandes de la Benfica pentru număr 8 și pe Patrick Berg de la Bodo Glimt ca număr 6. Președintele Elmas a spus că va face tot ce-i stă în putință pentru a-i transfera pe acești jucători”, au notat jurnaliștii de la Istanbul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER